Drogurile şi dependenţa de droguri sunt o problemă mult mai veche decât ne imaginăm. În 1378, emirul Soudon Sheikhouni al Arabiei a încercat să pună capăt abuzului de cânepă indiană în rândul sărăcimii, distrugând toată cânepa, închizându-i pe toţi consumatorii de cânepă şi poruncind să li se scoată dinţii celor condamnaţi [1]. Balzac era dependent de cafea, iar Freud de ţigări, ceea ce le-a cauzat moartea. Îmi propun prin acest articol [2] să arăt câteva dintre implicaţiile individuale şi colective posibile ale legalizării drogurilor. Pentru o înţelegere clară a fenomenului voi prezenta efectele dependenţei de droguri nu pe baza unor prejudecăţi, mituri sau teorii false ci, luând ca suport cercetările ştiinţifice recente, adică evidenţe.
Dacă definiţia dependenţei de droguri este încă sub semnul întrebării (dependenţă fizică vs dependenţă psihică, adicţie, sistem motivaţional bulversat, alegere conştientă vs mecanism învăţat ce operează mânat de un impuls inconştient, brain disease, boală), totuşi clinicienii au căzut de acord că cel puţin trei dintre următoarele simptome trebuie să persiste timp de şase luni pentru stabilirea diagnosticului: dorinţă continuă, pierderea controlului, preocupare frecventă, continuare în ciuda consecinţelor negative, creşterea intensităţii şi frecvenţei comportamentului, renunţare la activităţile sociale şi iritabilitate în lipsa comportamentului.
+copy.png)
Ieri seară (duminică), citeam că Blum, un cititor, după ce a privit articolul despre droguri mă întreba:
